COMUNICAT DE PRESĂ - 1 iunie vine cu măsuri de relaxare majore pentru sportul românesc
1 iunie vine cu măsuri de relaxare majore pentru sportul românesc
Competițiile în spații închise vor putea avea spectatori. În plus, atât în spațiile închise cât și deschise, limita de ocupare de 25% poate fi depășită, dacă suporterii se vaccinează la intrarea în incintă. De asemenea, se redeschid la capacitate maximă sălile de sport şi/sau fitness, precum și piscinele interioare, până la un procent de 70% din capacitatea maximă a spaţiului, în anumite condiții.
Lumea sportului se bucură de la 1 iunie de importante măsuri de relaxare privind participarea spectatorilor la competițiile sportive, dar și cu privire la activitatea sălilor de sport și fitness și a piscinelor interioare, ca urmare a aprobării în ședința de Guvern de ieri a Hotărârii pentru modificarea și completarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 531/2021.
Hotărârea urmează a fi publicată în scurt timp în Monitorul Oficial, urmând să intre în vigoare la data de 1 iunie.
Astfel, potrivit noilor reguli, suporterii vor putea reveni la evenimentele sportive în spații închise, fără ca organizatorii să mai aibă obligația de a solicita aprobări sau avize pentru a avea spectatori. Procentul în care aceștia vor putea participa la evenimente sportive este de până la 25% din capacitatea maximă a spaţiului.
Competiţiile sportive se vor putea desfășura, în spații închise sau deschise, cu un procent mai mare de 25% din capacitatea maximă a spaţiului dacă persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore ori rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore se vaccinează la intrarea în incintă.
Această măsură deschide calea organizării de evenimente la capacitate maximă, fără alte avize sau aprobări, și reprezintă un câștig major pentru sport, sportivi și iubitorii sportului. Regulile generale aplicabile evenimentelor sportive în aer liber și în spații închise se regăsesc în cuprinsul Ordinului comun MTS/MS nr. 310/708/2021.
“Veștile sunt foarte bune și mă bucur de acest pas major către normalitate. El vine pe fondul evoluției favorabile a situației pandemice, a scăderii constante a numărului de infectări și cazuri grave și a succesului campaniei de vaccinare. Responsabilitatea celor care au înțeles cât de importantă este contribuția fiecăruia dintre noi la aceste procese a adus o deschidere fără precedent. Pentru sport, dar nu numai. Toți ne dorim aceleași lucruri: viața normală, bucuria de a fi împreună, de a ne reintegra în normalitate, fără nicio teamă. Haideți să continuăm pe acest drum! Noi suntem aici pentru a deschide treptat toate aceste uși, dar nu putem face asta fără voi”, a declarat Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak.
O altă noutate o constituie faptul că a fost reintrodusă posibilitatea accesului pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Astfel, la evenimentele sportive în spații închise și deschise vor putea participa ca spectatori, în limita a 25% din capacitatea maximă a spaţiului:
- persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
- persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore;
- persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
De asemenea, se redeschid la capacitate maximă sălile de sport şi/sau fitness, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.O altă veste îndelung așteptată este că se redeschid și piscinele interioare, până la un procent de 70% din capacitatea maximă a spaţiului,
judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a acestor bazine de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii.
Ministerul Tineretului și Sportului face toate eforturile pentru a încuraja vaccinarea, pentru a promova sănătatea și viața. Relaxarea este condiționată de respectarea măsurilor în vigoare, iar vaccinarea rămâne singura soluție pentru a reda tuturor normalitatea, nu doar în sport, ci și în viața de zi cu zi.