Biroul de Informare al Parlamentului European în România lansează, în parteneriat cu Ministerul 
Tineretului și Sportului, Group of the European Youth for Change (GEYC) și Asociația Pro Democrația 
cea de-a treia ediţie a proiectului "Promotori pentru democrație europeană", care se va desfășura în
perioada aprilie – noiembrie 2017.
Prin acest proiect vor fi selectați 30 de tineri, membri ai asociațiilor de tineret, ai asociațiilor
studențești sau ai grupurilor informale care desfășoară acțiuni cu şi pentru tineri, care sunt 
interesaţi să contribuie la informarea și stimularea interesului altor tineri cu privire la valorile
și principiile pe care le împărtășesc cetățenii Uniunii Europene, democrația parlamentară europeană
și modalitățile de implicare în viața comunității.
Prin completarea formularului de înscriere, disponibil în cadrul Regulamentului de înscriere şi 
participare, vor fi evaluate experienţa candidaţilor în organizarea unui eveniment dedicat tinerilor,
relevanţa şi vizibilitatea acţiunilor de comunicare propuse, care vor trebui să acopere următoarele 
două teme majore:
*      9 Mai - Ziua Europei 
*      Funcționarea Parlamentului European și a sistemului de instituții ale Uniunii, ca garant al 
democrației, păcii, bunăstării și solidarității între cetățenii europeni
Proiectul "Promotori pentru democrație europeană" presupune participarea celor 30 de tineri la:
*      workshop-ul "Democrație europeană în acțiune" (București, 5 – 7 aprilie 2017);
*      implementarea la nivel local a unor acțiuni de comunicare proprii, cu sprijinul organizațiilor
din care fac parte (6 – 26 mai 2017);
*      un eveniment final de prezentare a rezultatelor activităților desfășurate de participanți 
(09-10 noiembrie 2017); 
*      o întâlnire cu deputaţi români în Parlamentul European la sediul central al instituţiei din 
Bruxelles (Bruxelles, 26-29 noiembrie 2017).
Mai multe detalii pot fi consultate accesând pagina proiectului: 
<http://www.europarl.ro/ro/ue_si_tinerii/promotori_democratie.html>
http://www.europarl.ro/ro/ue_si_tinerii/promotori_democratie.html. 
Ce oferă participarea la proiectul "Promotori pentru democraţie europeană"?
*     Posibilitatea de implicare în viaţa civică europeană şi de a aduce o schimbare în comunitatea 
locală;
*     Posibilitatea de a participa la o serie de workshop-uri despre Uniunea Europeană, Parlamentul 
European şi valorile democratice europene; 
*     Ocazia de a acumula experiență în cadrul unui proiect european dedicat tinerilor din România;
*     Ocazia de a cunoaşte alți tineri cu interese similare și de a dezvolta colaborări pe termen lung
*     Posibilitatea de a dialoga cu reprezentanţii României în Parlamentul European pe teme de 
actualitate şi de interes pentru participanţi; 
*     Posibilitatea de a vizita sediul central al Parlamentului European din Bruxelles.

Biroul de Informare al Parlamentului European în România, alături de partenerii săi, invită 
organizațiile de tineret să transmită detaliile legate de acest proiect către membrii lor, care se 
pot înscrie prin completarea formularului online disponibil la adresa 
http://www.europarl.ro/ro/ue_si_tinerii/promotori_democratie.html
http://www.europarl.ro/ro/ue_si_tinerii/promotori_democratie.html , până la data de 5 martie 2017. 
Apreciind că implicarea dumneavoastră poate reprezenta o excelentă premisă pentru comunicarea cu succes
a democrației parlamentare europene și a celorlalte valori comune europenilor, vă mulțumim și vă stăm 
la dispoziție pentru întrebări suplimentare la adresa de e-mail 
mailto:[email protected]uropa.eu [email protected].